Pufi în Australia: Misterul din pădurea eucalipților

Era o dimineață ca oricare alta, când Pufi s-a trezit cu nasul fremătând. Un miros răcoros și ușor mentolat plutea prin cameră, de parcă cineva ar fi deschis o fereastră spre o lume îndepărtată.

— Mmm… ce parfum ciudat! Nu e lavandă, nu e mentă, și nici prăjiturile bunicii! Eșarfă magică, ajută-mă! Ce miros e ăsta?

— Eucalipt! a murmurat eșarfa roșie de la gâtul pisicuței.

— Eucalipt? Acum m-ai făcut curioasă. Și unde crește eucaliptul?

— În Australia!

— Australia? Atunci, acolo vreau să merg!

Fără să mai stea pe gânduri, Pufi a rostit formula magică și a pornit în zbor peste ocean. 

După un drum destul de lung, a aterizat. În fața ei se întindea o plajă lungă, cu nisip roșu ca argila, de care valurile mării se spărgeau leneșe, lăsând în urmă o spumă albă. În spate se vedeau niște trunchiuri argintii de copaci. Pufi a făcut câțiva pași, adulmecând aerul. Mirosul de eucalipt era puternic, îl recunoștea.

— Hei! a auzit o voce veselă în spatele ei. 

Pufi a tresărit și s-a întors. Un cangur tânăr, cu blana cafenie și ochii vioi, sărea spre ea cu o energie de parcă mâncase trei pungi de bomboane.

— Salut! Eu sunt Kip! Și tu pari… foarte mică. Și foarte… ne-australiană.

— Eu sunt Pufi, pisicuța călătoare! Am venit aici atrasă de mirosul de eucalipt!

Kip a ridicat o sprânceană.

— Eucalipt? Atunci sigur vrei să vizitezi pădurea noastră. Însă trebuie să ai grijă! De câteva zile se întâmplă ceva ciudat acolo.

— Ceva ciudat? a înclinat capul Pufi, privind pieziș.

— Koala nu mai dorm, a șoptit Kip pe un ton misterios. Și dacă un koala nu doarme… nu e bine deloc. Ei au nevoie de mult somn.

Pufi și-a imaginat o mulțime de ursuleți koala fâțâindu-se fără oprire și a chicotit.

— De ce nu dorm?

— Pentru că se aud sunete misterioase. Sunete care sperie toată pădurea. Nimeni nu știe ce sunt. Dar poate tu… cu eșarfa ta magică… poți afla.

Pufi nu prea știa cum ar putea-o ajuta eșarfa să găsească răspunsul, dar a aprobat. Îi plăceau misterele.

— Atunci hai! Vreau să văd pădurea asta!

Kip a făcut un salt uriaș. Pufi a încercat să se țină după el, dar era imposibil.

— Stai, eu sunt pisică, nu minge cu coadă!

— Bine, mergem în ritmul tău!

Spunând acestea, cei doi prieteni au pornit înspre pădurea de eucalipt din zare.

La prima vedere, totul părea normal. Trunchiurile albe ale copacilor se înălțau ca niște coloane. Crengile jucau în adierea vântului, aruncând lumini și umbre misterioase. Frunzele foșneau, răspândind mirosul acela răcoros.

Abia apucaseră să facă câțiva pași, când au întâlnit un koala mic, cu blănița pufoasă și nasul negru. Stătea agățat de o creangă și tremura.

— Bună! Eu sunt Koko. Voi… voi ați venit să opriți sunetele?

— Ce fel de sunete?

 — Huuuuuu… Huuuuu, a șuierat Koko, ducându-și lăbuțele la urechi. Ca un monstru supărat, care mormăie prin pădure.

Pufi a simțit un fior pe șira spinării.

— Și se aude doar noaptea?

— Și ziua, și noaptea. Nu mai putem dormi. Știi că noi, ursuleții koala, dormim mult. Foarte mult. Aproape toată ziua.

— Koko e campion la dormit, a râs Kip. Odată a adormit în timp ce mânca.

— Ei, era o frunză foarte confortabilă, s-a înroșit Koko.

— Nu contează, a spus Pufi, ideea e că trebuie să descoperim ce se întâmplă. Iar eu o să vă dau o mână de ajutor!

Între timp, soarele începuse să apună. Umbre lungi și tăcute tremurau în jurul lor. Pufi a simțit cum blănița începe să i se zburlească pe spinare, dar promisese că va încerca să dezlege misterul, deci și-a făcut curaj.

Cei trei prieteni au început să se strecoare în întuneric, ascunzându-se după trunchiurile copacilor. Deodată, un sunet ciudat a deranjat tăcerea deplină, urmat de un ecou prelung.

Koko s-a lipit de Pufi.

— Acolo, a șoptit Kip, arătând spre o zonă unde frunzele se mișcau ciudat.

Deși speriată, Pufi a pășit cu grijă spre locul de unde părea că se aude sunetul. A atins cu vârful lăbuței tufișul, dând frunzele la o parte.

În fața ochilor le-a apărut un animal rotunjor, cu ochi mari și blană de culoarea ciocolatei. Arăta ca un urs mic.

Pufi nu s-a putut abține și a țipat. Creatura a țipat și ea.

— Hei! Ce faci aici? Ce-i cu sunetele astea pe care le tot scoți? a strigat Kip, singurul care părea că-și păstrase calmul cât de cât.

— Eu sunt Wally, un wombat. Nu voiam să sperii pe nimeni, dar de când m-am mutat în pădurea asta, strănut tot timpul!

— Deci sunetele misterioase… erau strănuturile tale?

— Da, nu știu ce am, mă tot gâdilă ceva la nas! 

— Probabil ești alergic la mirosul de eucalipt!

Wally a dat din cap, rușinat.

— Poate, și nu știu cum să opresc strănuturile! Koala sunt supărați pe mine!

Pufi i-a pus o lăbuță pe umăr:

— Nu e vina ta! Hai să găsim o soluție! Ce-ar fi dacă ți-am construi o vizuină departe de pădurea de eucalipți?

— Știu eu un loc perfect, lângă un izvor, a sărit Kip, entuziasmat. Te ajutăm noi, să nu stai mult timp fără casă! 

— Ați face asta pentru mine? a zâmbit timid Wally.

— Sigur! Asta fac prietenii, sar în ajutor când e nevoie!

Ajunși în acel loc, s-au apucat cu toții de treabă. În timp ce Wally se pusese pe săpat, Kip aducea crenguțe, pentru a ajuta vizuina să stea mai bine, iar Pufi culegea frunze, să o căptușească pe interior. Cât despre Koko, acesta adormise pe o piatră, dar ce mai conta, intenția lui fusese să ajute!

Dupa câteva ore, vizuina era gata: confortabilă, răcoroasă și departe de eucalipți. Wally a intrat înăuntru și a inspirat adânc.

— Nu mai strănut! Funcționează!

Koko a deschis ochii și a zâmbit:

— Mulțumim, Pufi! Acum putem dormi liniștiți!

Între timp se făcuse dimineață. Pufi se pregătea să plece. Kip i-a adus o frunză de eucalipt în formă de inimă.

— Ca să-ți amintești de noi!

— Să mai vii, a zâmbit Wally. Promit să nu strănut pe tine!

— Dar să mă anunți din timp când ne vizitezi, să fiu treaz, a adăugat Koko.

Pufi a râs.

— Australia e minunată! Am învățat despre canguri, koala, wombat și eucalipți. Dar cel mai important… am învățat că orice mister poate fi rezolvat cu ajutorul  prietenilor. Rămâneți cu bine!

Cu aceste ultime cuvinte, Pufi a scuturat marginile eșarfei magice și a spus:

— Esarfa magică, puf de nor, poartă-mă și pe mine-n zbor!

Imediat, eșarfa și-a luat zborul, purtând-o ușor spre casă.