Musafirul misterios

Pe jos, la marginea balconului, era o jardinieră în care nu creștea decât iarbă. Era plantată special pentru Pufi. Uneori, pisicilor le place să ronțăie câteva fire de iarbă, le face bine la burtică.

Însă, într-o dimineață, după ce Pufi mâncase pliculețul și își apropiase botul de jardinieră pentru a servi desertul, a văzut un lucru ciudat. Pe unul dintre firele de iarbă apăruse ceva gălbui, ca un fel de viermișor, dar foarte mic.

— Cine mai ești și tu? Era să te mănânc! a râs Pufi.

Dar micuțul din jardinieră nu a răspuns nimic.

— Aaa… ceva de mâncare? s-a repezit vrăbioiul Nono. Unde?

— Lasă-l în pace, nu-l mânca! a strigat Api, albinuța. Primești destule firimituri de la copii. Mai știi să faci și altceva, sau doar mănânci toată ziua?

Toată lumea din balcon se strânsese să vadă ciudățenia din jardinieră.

— Ce-o fi? Oare e periculoasă? Trebuie s-o alungăm din balcon? a întrebat gânditor Pufi.

— Periculoasă? a râs Ping, păianjenul. Pufi, știm că tu te sperii din orice, dar totuși… chiar și de un vierme cât un vârf de ac?

— De unde a apărut? s-a mirat Nono.

— Ia stați, cred că știu eu! a izbucnit Cip, furnicuța. Și noi depunem ouă, din care ies un fel de viermișori numiți larve, care apoi se transformă în furnici. Trebuie să fie o furnică!

La auzul acestor cuvinte, agitația de pe balcon s-a mai potolit. Toți erau liniștiți. Ce rău îți poate face o furnică? Nimeni nu auzise de vreo furnică periculoasă.

Dar iată că lucrurile nu erau așa simple. Viermișorul cât un vârf de ac creștea, zi de zi, văzând cu ochii.

— Asta-i o furnică-gigant! a râs Ping, iar Cip a tăcut, căci devenise clar că acea vietate îi semăna din ce în ce mai puțin.

Partea ciudată era că începuse să se coloreze în dungi galbene și maro închis.

— O fi rudă cu mine, a spus albinuța Api.

— Dar dacă e albină, unde îi sunt aripile?

— Poate îi cresc mai târziu.

Însă, câteva zile mai târziu, pe corpul vietății ciudate au început să apară niște perișori subțiri.

— Ei, doar nu i-o crește blană, a mârâit Pufi.

— O fi rudă cu tine? a râs vrăbioiul Nono.

— Eu nu sunt așa urât!

— Vă spun eu, e o omidă, a fost de părere păianjenul Ping. Dar nu știu de ce nu vrea să vorbească cu noi!

— La cât de ciudat e, sigur îi e rușine, a râs Api.

Și ciudățeniile abia începuseră. Pielea ființei din jardinieră se îngroșa tot mai mult, se lățea, devenea ca o scoarță, făcându-l pe musafirul nepoftit să se miște greu. În continuare, nimeni nu reușea să ghicească ce era.

— Să-i dăm niște firimituri, a propus Nono, și a adus în cioc două bucățele din biscuitele pe care îl lăsase Răducu pe masă. Daca-i pasăre, o să le mănânce.

— Sau dacă-i furnică, a adăugat Tina.

Însă a doua zi, firimiturile erau neatinse. În schimb, câteva fire de iarbă erau mușcate.

— A mâncat din iarba mea, dar nu cred că-i pisică! a spus Pufi, și toată lumea a izbucnit în râs.

— Ping are dreptate, cred că-i o omidă, a fost de părere Nono. Uite, i-am adus o frunză în cioc, omidele mănâncă frunze, să vedem.

A lăsat frunza în jardinieră și a zburat spre cuibul său. Api a plecat și ea spre stup, cu polenul colectat în coșulețele de pe picioare. Restul insectelor s-au pregătit de culcare.

A doua zi, însă, îi aștepta o surpriză. Jardiniera era goală.

— Incredibil! Unde a dispărut? a strigat Tina.

Toată lumea de pe balcon era dezamăgită. Fuseseră atât de curioși, încât se transformaseră în adevărați detectivi. Iar acum, ființa misterioasă dispăruse.

— Ia uitați, a mâncat totuși din frunza pe care i-am dat-o, a observat Nono.

Într-adevăr, se vedea clar că frunza era decupată în câteva locuri.

— Mai sunt și alte frunze ronțăite! a strigat albinuța Api, care se rotea deasupra florilor din balcon.

Toți au privit cu atenție spre ghivecele de lângă balustrada balconului. Și atunci au văzut un lucru uimitor. De o crenguță a plantei de rozmarin era agățat ceva. La prima vedere părea o frunză uscată, dar nu ar fi avut ce căuta acolo, pentru că, se știe, rozmarinul are frunzele ca niște ace de brad.

În plus, li se părea că recunosc ceva în înfățișarea așa-zisei frunze.

— Seamănă cu omida din jardinieră, a strigat păianjenul Ping, în ultimul timp așa arăta pielea ei, doar că… nu mai e omidă. S-a lățit, e ca o pungă, ce o fi înăuntrul ei?

Ping nu se înșela. Acesta nu mai arăta deloc ca o omidă, acum era subțire și triunghiulară. Și stătea nemișcată, agățată de crenguță.

— O fi mâncat atâtea frunze până s-a transformat chiar ea într-o frunză, a scuturat antenele furnicuța Cip.

Toți ceilalți au râs la gluma asta, dar adevărul era că nu știau ce să creadă. Era cea mai ciudată ființă pe care o văzuseră. Nu puteau decât să aibă răbdare și să aștepte o nouă transformare.

Și, într-adevăr, se părea că ființa misterioasă se schimba văzând cu ochii. Coaja  aceea tare și uscată a început să se crape. Încet, încet, din interior au ieșit două antene, apoi un cap micuț.

— E insectă! a strigat fericită Tina.

— Dar ce fel de insectă? a întrebat Api.

— Hei! Cine ești tu? a ciripit Nono.

Însă insecta misterioasă îi privea în tăcere. Părea supărată. În loc de răspuns, a început să se miște tot mai tare, în timp ce învelișul ei continua să se crape.

Și, deodată, toți au scos un strigăt de uimire. Chiar și Pufi a rămas cu o lăbuță în aer, uitând să mai pășească.

Învelișul s-a rupt și din interiorul lui a ieșit un fluture superb, ce avea aripile portocalii, cu dungi negre și pete albe.

— Uimitor! Ce frumusețe! a strigat Nono. Erai fluture? De ce nu ne-ai spus? Și cum te cheamă?

— Mă cheamă Edu, a răspuns acesta, în timp ce își mișca aripile pentru a le usca. Nu v-am zis nimic pentru că eram supărat!

— Supărat? De ce?

— Toți ați râs de mine, ați zis că sunt urât. Ce nu știați e că fluturii trec prin mai multe faze înainte să ajungă adulți. Întâi suntem un ou, apoi larvă, apoi crisalidă, adică învelișul tare în care stăm feriți până ne cresc aripile.

— Deci un vierme se poate transforma într-un fluture? s-a mirat Api.

— Da.

— Chiar ne pare rău că am râs de tine. N-ar fi trebuit. Păreai urât, dar de fapt ești cel mai frumos dintre noi, a spus Api.

— Și, ca să vezi că vrem să fim prieteni cu tine, te rugăm să rămâi aici, în Balconul Verde. Avem flori, copii și multă veselie! Ne înțelegem bine și ne ajutăm între noi, a adăugat pisoiul Pufi.

— Bine, a zâmbit Edu. Poate și eu am fost prea supărăcios. Trebuia să vă explic ce-i cu mine. Dar de-acum suntem prieteni! Abia aștept să ne distrăm împreună!