Noua colegă

Tocmai se terminase ora de biologie și cei dintr-a șasea B se întorseseră de la laborator, când au observat ceva ciudat. În clasă, în fața tablei, era o fată cam de vârsta lor, șatenă, tunsă scurt. Nu o mai văzuse nimeni până atunci prin școală.

— Din ce clasă ești? a întrebat Ligia.

— Din șase B.

— N-are cum, a sărit Miruna, noi suntem a șasea B.

— Da, și eu o să fiu cu voi în clasă!

— Avem o colegă nouă?

Toată lumea s-a adunat în jurul ei. Curiozitatea era maximă.

— Nu cred, a intervenit Andreea. N-ar fi trebuit să te aducă dirigă, un părinte, cineva? Cum să vii așa, singură?

— Eu n-am nevoie de nimeni, a răspuns destul de tăios noua colegă. Mă descurc și singură!

Nu părea prea prietenoasă, totuși Mario a zâmbit larg și a pășit în fața.

— Super! Cum te cheamă?

— Bianca!

A urmat o serie de prezentări, întreruptă de intrarea profului de educație tehnologică. Toate privirile o urmăreau pe fata care părea atât de independentă. Avea, într-adevăr, mult tupeu. Intrase în vorbă cu toți profesorii, cu toți copiii pe care îi cunoscuse pe coridor, nu era deloc timidă. Ba chiar, încă din a doua zi, începuse să se certe cu toată lumea.

Dar cei din clasa a șasea B încă nu aflaseră ce-i poate pielea. Încercaseră să fie prietenoși cu ea. Erau cunoscuți în toată școala ca fiind cea mai unită clasă.

Însă îi aștepta o mare surpriză.

Câteva zile mai târziu, în timpul orei de sport, când jucau handbal în sală, Bianca s-a oprit brusc și a început să strige, ducând mâna la nas.

— Stați! M-am lovit!

Toată lumea a întors capul spre ea. Ținea la nas un șervețel roșu de sânge.

— Ce s-a întâmplat? Ești bine? a alergat profa la ea.

— Anda m-a lovit peste față! s-a smiorcăit Bianca.

— N-am făcut nimic, doamna, pe bune! s-a revoltat Anda.

— Pot să merg la baie să mă spăl?

— Da, du-te! Ești în regulă, da? Iar tu, fii mai atentă. Dacă mai faci așa ceva, o să vorbesc cu doamna dirigintă!

— Dacă vă spun că n-am făcut nimic!

Însă profa n-o mai băga în seamă. Era o doamnă mai în vârstă, de vreo 60 de ani, căruntă, de modă veche. Nu se înțelegea prea bine cu Anda, care era rebela clasei, purta mereu haine și accesorii excentrice.

Colegii au urmărit-o pe Bianca din priviri. Se ținea în continuare de nas cu șervețelul înroșit. Anda a trântit mingea cu furie și s-a dus la marginea terenului.

Până la sfârșitul orei, Bianca n-a mai apărut. Când au ieșit din sala de sport, Sorin a văzut ceva lângă coșul de gunoi și s-a aplecat.

— Bă, ăsta nu-i sânge!

S-a uitat mai bine, apoi a luat de pe jos, între două degete, șervețelul pe care Bianca îl ținuse la nas.  L-a privit cu atenție, apoi l-a mirosit.

— Asta-i pastă din pix!

— Pe bune? S-a prefăcut că-i curge sânge din nas să scape de ora?

Denisa era indignată. Era mai plinuță și ura orele de sport. I-ar fi plăcut și ei să tragă chiulul și se cam oftica.

— Nu-i nimic, o să afle profa ora viitoare, a scrâșnit Andreea.

Dar surprizele nu se terminaseră. Când au intrat în clasă și au început să caute prin ghiozdane cărțile pentru ora următoare, au observat ceva ciudat. Nu doar că mâncarea unora dispăruse, dar cărțile și caietele erau amestecate, schimbate între ele. La fel penarele și alte obiecte. Cineva își bătuse joc de ei.

— Tu ai fost! a strigat furioasă Anda, fluturând acuzator degetul spre Bianca.

Aceasta abia intrase în clasă, cu aerul cel mai nevinovat.

— Ce s-a întâmplat?

— Uite-o, mă, ce tupeu pe capul ei! Ne-ai făcut varză prin ghiozdane, ne-ai furat mâncarea, și…

— Vorbești tâmpenii! Când să fac asta?

— La ora de sport, când ai chiulit!

— N-am chiulit, am fost la cabinet!

— Serios? Mergem la cabinet și o întrebăm pe doamna?

Bianca a realizat că minciuna ei putea fi descoperită cu ușurință, dar a continuat, pe un ton la fel de sfidător.

— Bine, na, am chiulit, da’ în clasă n-am intrat. Știți foarte bine că Teo încuie ușa de câte ori plecăm și duce cheia la doamna de serviciu. Puteți verifica, n-am luat-o eu.

Alin a fugit și a obținut confirmarea. Cheia fusese toată ora la doamna de serviciu. Atunci, cine le umblase prin lucruri?

— Ia stați așa un pic, s-a auzit vocea sonoră a lui Tudor de lângă fereastră. Ce-avem noi aici?

S-au bulucit cu toții acolo. Pe pervazul ferestrei se vedeau niște dâre de noroi.

— Ăstea-s urme de teniși. Cine o fi trecut oare pe aici? Yeti? Nu prea cred, aș zice c-a fost cineva cu un picior ceva mai mic! O fată, de exemplu!

— Ce spui, mă? a strigat Bianca, roșie la față. Nu ți-ai luat pastilele azi?

— Dacă ești șmecheră, hai, descalță-te, să comparăm urmele!

— Stați așa, a intervenit Sofia. E foarte simplu. Mergem la directoare și îi spunem să se uite pe camere.

De data asta, Bianca chiar s-a speriat.

— Băi, recunosc, am intrat pe geam și-am făcut asta, dar… era o glumă! Credeam c-o sa vă distrați.

— Și să ne furi mâncarea tot o glumă a fost? s-a răstit Sofia.

— Și să dai vina pe mine la sport? a adăugat Anda.

Toți făcuseră cerc în jurul ei și erau furioși.

— Îmi cer scuze, a şoptit ea. Chestia e că… am avut probleme cu colegii mereu. Am trăit la orfelinat până la 10 ani, abia apoi am fost adoptată. Și… nu vreți să știți ce viață am avut!

— Dar ai fost adoptată! Acum ești bine!

— Da, dar foștii colegi au aflat de asta și râdeau mereu de mine, îmi ziceau că nu m-au vrut părinții! Și… am crezut că și voi o să fiți răi cu mine! Am crezut că mă apăr!

Bianca avea lacrimi în ochi. Colegii erau impresionați de povestea ei.

Însă au fost întrerupți de intrarea profei de istorie. Fiecare s-a grăbit să meargă la locul său.

— Săraca! a şoptit Ligia. Când ești rău cu un om, se înrăiește și el!

— Nu știu, n-am deloc încredere în ea, a răspuns Andreea, colega ei de bancă. O să mai vedem cum se comportă!