Pufi în Brazilia: aventuri în junglă

Într-o după amiază călduroasă, Pufi stătea cocoțată pe creanga unui măr, bălăngănindu-și coada în gol.  S-ar fi jucat, dar nu avea cu cine. Doar un porumbel aterizase în iarbă, să ciugulească niște resturi de covrigi, și pisicuța s-a repezit să-l prindă. Însă porumbelul n-avea chef de joacă. Și-a luat zborul, lăsând-o pe Pufi să țopăie cu labele în aer.

— Ce caraghioasă ești! a auzit vocea lui Nero.

Acesta era un câine bătrân și serios. Nu făcea niciodată nimic amuzant, ci critica pe toată lumea.

— Așa mă distrez eu, a răspuns Pufi. Sar după porumbei!

— Dai din labe de parcă vrei să dansezi! Mai bine ai merge la Rio, dacă tot ai chef de dans, am auzit c-a început carnavalul!

— Ce idee bună! a strigat pisicuța.

Fără să mai stea pe gânduri, a fluturat puternic marginile eșarfei și a rostit formula magică:

— Eșarfă roșie, puf de nor, poartă-mă și pe mine-n zbor. Vreau să ajung în Brazilia!

Într-o clipă, un vânt puternic s-a stârnit, ridicând-o pe pisicuță în aer. Aceasta a început să se îndepărteze de casă, însă nu suficient de repede, căci tot a auzit în urma sa lătratul morocănos al lui Nero, care spunea:

— Eșarfă roșie, te iubesc! Bine c-ai luat-o de pe capul meu pe mâța asta, că m-a înnebunit cu prostiile ei!

Când s-a apropiat de Rio de Janeiro, a fost întâmpinată de o explozie de culori, muzică și râsete. Străzile fremătau de oameni costumați cu pene strălucitoare, paiete care sclipeau și măști pictate cu modele fantastice. Ritmurile de samba răsunau din toate colțurile, tobele bubuiau vesel, iar trompetele și fluierele adăugau un farmec nebun.

Din nefericire pentru ea, Pufi n-a avut parte de o aterizare tocmai grațioasă. A căzut fix într-un car alegoric, printre pene și paiete. Fiind mult prea jucăușă pentru a rezista tentației, a început să dea din lăbuțe după penele care zburau prin aer. O tânără a ridicat-o, râzând:

— Uite o pisică dansatoare! Puneți-i și ei o pană pe coadă!

Cei din jur au început s-o împodobească pe biata pisicuță, care nu se așteptase să devină o asemenea vedetă. La început, Pufi a încercat să se fofileze, dar muzica samba era așa de antrenantă încât coada a început să i se miște singură pe ritm. După câteva secunde, a început să țopăie cu mult entuziasm. Copiii o aplaudau.

— Uitați-vă la pisica asta, dansează mai bine ca unii oameni, a strigat un băiețel.

— Eu voiam doar o mică aterizare, nu să fiu vedetă! a spus cu modestie Pufi. 

După ce a dansat la carnaval până i-au amorțit lăbuțele, Pufi și-a scuturat resturile de confetti din blăniță și a zburat cu eșarfa ei roșie spre jungla Amazonului. De sus, pădurea părea un covor verde nesfârșit, plin de mistere.

Când a aterizat, o voce răgușită a strigat-o:

— Hei, pisico, ce faci aici? Nu știi că pădurea asta e a mea?

Pufi s-a uitat mirată în jur și a văzut un papagal albastru, cu pene care sclipeau în soare. Avea un cioc mare și încovoiat.

— Nu e a ta, e a tuturor! Cine te crezi tu, albăstruiule?

— Eu sunt Bico, regele junglei! Numele meu înseamnă “cioc”, mi se spune așa pentru că am ciocul cel mai puternic din junglă! Sigur ai auzit de mine, nu-i așa? a chicotit papagalul, scuturându-și penele.

Părea foarte lăudăros. Totuși, Pufi nu voia să se certe cu el, căci nu ținea neapărat să experimenteze pe propriul cap cât de tare era ciocul papagalului.

— Super! Eu sunt Pufi și am venit să vizitez jungla! Ai putea să-mi faci… turul de onoare? Vreau să descopăr minunile Amazonului, am auzit că e cel mai mare fluviu din lume! E adevărat?

Bico s-a înfoiat, plin de mândrie.

— Sigur!

Spunând acestea, și-a luat zborul de pe creangă, arătându-i copacii uriași și explicând:

— Aici trăiesc aproape trei milioane de specii de insecte și două  mii de specii de păsări! Nu mai zic de animale! Amazonul e plin de viață. Dar ai grijă… nu toate creaturile sunt prietenoase!

Parcă ar fi presimțit ceva când a spus asta! Deodată, o liană agățată de un copac din apropiere s-a mișcat. Însă, când a început să șerpuiască tot mai aproape, Pufi și-a dat seama că nu era o liană, ci un șarpe imens, verde. Acesta și-a ridicat capul și a șuierat:

— Ce avem noi aici? Un prânz cu blăniță!

Pufi a sărit în sus, îngrozită.

— Ce-i asta?

— E anaconda, unul din cei mai mari șerpi din lume!

Între timp, șarpele își ridicase capul și se apropia amenințător. Ochii săi aveau o strălucire teribilă.

— Fugi, Pufi! Eu îi distrag atenția! a strigat Bico.

Pisicuța noastră a făcut un salt înapoi, însă a căzut într-un ochi de apă. Lăbuțele îi alunecau și nu reușea să mai iasă de acolo.

Anaconda continua să se apropie. Îi auzea respirația șuierătoare.

— Hei, domnule șarpe, a strigat Bico de pe creanga unui copac, pisicuța asta e prea mică și slabă, nu ține de foame, nu preferi un mango?

Șarpele însă nu-l băga în seamă și continua să se apropie. Disperat, papagalul a luat o piatră în cioc și a aruncat-o direct în capul anacondei. Amețită, aceasta a căzut în noroi, lângă Pufi.

— Repede, hai, ieși din băltoacă! Uite, ține-te de liana asta!

Spunând acestea, a luat în ciocul său puternic o liană, de care Pufi s-a ajutat pentru a se salva.

În sfârșit, cei doi prieteni s-au îndepărtat de locul periculos. Însă, când s-au oprit să-și tragă sufletul, Pufi a observat niște ochi curioși privind-o din frunziș.

— Hmm… sper că nu e din nou prietena noastră anaconda!

Din fericire, era doar o familie de maimuțe. Îl măsurau curioase pe noul musafir cu blană.

— Cine ești tu? a întrebat cea mai în vârstă dintre ele.

Pisicuța noastră, încercând să pară curajoasă, s-a ridicat pe lăbuțele din spate și a zis:

— Eu sunt Pufi, explorator de meserie!

Maimuțica a început să chicotească:

— Explorator? Atunci sigur vei vrea să încerci și o gustare din junglă! Banane verzi… preferatele mele!

I-a întins o banană, din care Pufi a mușcat cu poftă. Însă imediat s-a strâmbat:

— Bleah, nu e coaptă!  a strâmbat pisica botul, făcând animalele să râdă.

— Ba sunt delicioase! Dar uite, avem aici mai multe fructe tropicale, sunt dulci, sigur o să-ți placă.

Pufi s-a repezit și a gustat din fructele delicioase, până a simțit că i s-a umflat burta. Venise momentul să-și ia rămas bun de la noii ei prieteni.

— Acum plec și eu acasă! Vă mulțumesc că mi-ați arătat Brazilia, o țară plină de culoare, muzică și fructe tropicale! Sigur mă voi mai întoarce să vă vizitez!

După aceste cuvinte, Pufi a scuturat marginile eșarfei roșii, rostind cuvintele magice, și a decolat înspre casă.