Cofetăria albinuței Api

Într-o dimineață de duminică, după ce adulții și-au băut cafeaua pe balcon, au lăsat în urmă un fel de punguță de hârtie, lungă și îngustă.

— Ce-i asta? a întrebat păianjenul Ping. O fi ceva de mâncare?

De când locuia pe Balconul Verde, Ping descoperise că era mult mai simplu să se hrănească cu resturile de mâncare rămase de la oameni decât să vâneze. Își petrecea tot timpul construind pânze groase, ca niște saltele, pe care să se tolănească sau să se dea în leagăn.

De această dată, nu greșea.

— Știu eu, s-a grăbit să explice Nono, vrăbioiul cel zburlit. E un pliculeț de zahăr! Îl folosesc oamenii la cafea!

— Zahăr? a strigat unul dintre puii de furnică. Și noi vrem zahăr! Cum ajungem la el?

— Asta e simplu, a intervenit Pufi, puiul de pisică. Vă pot ajuta eu!

A luat pliculețul în gură și l-a așezat pe podeaua balconului. Apoi l-a sfâșiat cu ghearele lui tăioase. Tot zahărul s-a împrăștiat pe podea.

— Super! au strigat micile furnicuțe. Acum avem o grămadă dulciuri! Haideți să le ducem în mușuroi!

— Nu acum! a intervenit Tina, mama lor. A început ploaia, haideți să ne adăpostim.

Avea dreptate. Fiind atât de mici, furnicuțele se puteau îneca cu ușurință, mai ales că părea o ploaie destul de puternică.

Dar, când au ieșit din nou pe balcon, îi aștepta o surpriză cât se poate de neplăcută. Ploaia udase podeaua și tot zahărul se topise. Puii de furnică au început să plângă.

— Și ce fericiți erau că o să mănânce ceva dulce, a oftat Tina, mama lor.

— Hai, nu mai fiți triști! a zâmbit albinuța Api. O să fac eu o cofetărie pe balcon, vreți?

— Daaaa, au strigat în cor toți Juniorii.

Întâi, Api a strâns cu trompa și a vărsat în capacul unui borcan ce mai rămăsese din apă amestecată cu zahăr.

— Uitați, aveți aici niște suc! Acum o să vă fac și miere, dar îmi trebuie un fagure!

Api a căutat prin jur ceva ce ar fi putut-o ajuta. Într-un colț al balconului a găsit o piesă de Lego pierdută de copii. În interiorul acesteia a început să își construiască fagurele din ceară.

— N-am timp să fac decât câteva celule, pentru că sunt ocupată, trebuie să muncesc și pentru stupul meu!

Însă toată lumea era fericită chiar și așa. O priveau pe Api cu multă curiozitate. Nimeni nu știa cum se produce mierea.

— Cum o să faci, Api? a întrebat curios fluturele Edu. Și noi, fluturii, culegem polen, dar nu știm să facem miere din el.

— E simplu, o să-ți arăt. Pentru început, trebuie să facem fagurele, să am în ce pune mierea.

Fără să mai stea pe gânduri, albinuța s-a pus pe treabă. Toată lumea de pe balcon a început să se mire văzând cât de frumos construia celulele cu șase laturi, toate arătând exact la fel.

— Ești o adevărată artistă, Api! a lăudat-o Nono.

— Stai să vezi ce artistă sunt când e vorba să fac dulciuri!

După ce a terminat fagurele, Api s-a apucat să facă mierea. Avea o promisiune de ținut. În afară de suc, furnicuțele așteptau și alte dulciuri.

După ce a dat câteva ture prin grădina din fața blocului, Api s-a întors încărcată de polen.

— Uitați, a spus, întinzând bobițele mici și galbene pe măsuță, v-am făcut niște bomboane.

Toate insectele de pe balcon au gustat. În acest timp, Pufi stătea deoparte. El nu mânca dulciuri.

— Vai… ce bune sunt! a strigat Ping. Ce aromă au?

— Sunt din flori de păpădie!

— Excelente! a confirmat Nono, care ciugulise și el câteva bobițe.

— Dar miere când ne faci? a întrebat unul dintre puii de furnică.

— Da, și vrem din ceva flori rare, nu păpădie, a adăugat altul. Să fie o miere mai interesantă!

— Ce multe pretenții mai aveți! a oftat Api. Greu cu copiii! Dar mi-a venit o idee. Văd că a înflorit un cactus pe balcon. Floarea de cactus e rară. Vreți miere de cactus?

— Daaa! au strigat ei.

— Bine, hai să vedem ce iese, nici eu n-am făcut niciodată așa ceva!

Api s-a apropiat în zbor și a început să tragă cu trompa polenul florii de cactus. Nu era destul, deci a trebuit să mai ia polen și de la alte flori. Apoi l-a dus în fagure și a început să umple celulele.

— E gata? Putem mânca? au întrebat furnicuțele.

— Nu, trebuie să mai aveți răbdare, a spus Api, care începuse să dea din aripi cu viteză.

— Dar ce faci acolo?

— Mierea e acum prea lichidă, fac vânt să se mai evapore apa! Apoi, pun un căpăcel de ceară peste fagure și o ținem la păstrare.

— Nuuu, nu ținem nimic la păstrare! O mâncăm acum, au țipat furnicuțele.

Când mierea s-a mai întărit puțin, au început să mănânce cu multă poftă. Era o bunătate!

— Api, chiar poți să-ți deschizi o cofetărie pe balcon, a lăudat-o Ping. Faci dulciuri delicioase.

— N-am cum, sunt prea ocupată! N-ați văzut ce mult durează să faci toate astea?

Într-adevăr, toate animalele de pe balcon au înțeles cât de multe au de făcut albinele pentru a produce mierea. Acum știau că în spatele fiecărei lingurițe de miere este o muncă enormă.