Furnici în pericol

Furnicuțele din Balconul Verde fuseseră întotdeauna liniștite. Își vedeau de treabă fără să deranjeze, și, de fapt, nimeni nu știa exact ce făceau acolo, în pământul din ghiveciul cel mare. În afară de Tina și Cip, puii rămăseseră mai mult prin galerii, nimeni nu avea habar din câți membri era compusă familia. Toate furnicile semănau între ele: micuțe, negre, iuți, legănându-și antenele prin aer. Acum, însă, începuseră să mișune prin balcon, agitate nevoie mare.

— Ce s-a întâmplat cu voi? a întrebat albinuța Api.

— Ne mărim colonia, a răspuns Cip. Încercăm să ne organizăm!

— Ce, voi aveți o colonie? Credeam că doar noi, albinele, trăim în grupuri mari.

— Păi furnicile sunt din aceeași familie cu albinele și cu viespile!

— Pe bune? Adică eu sunt rudă cu voi și cu viespile, slăbănoagele alea nesuferite? Cu viespile, hai să zicem, mai semănăm, dar cu furnicile? Voi nici măcar nu aveți aripi!

— N-avem nevoie, a râs Tina, pentru că noi trăim sub pământ. Dar la forma corpului semănăm. Și suntem organizate exact ca voi. Eu sunt regina, adică mama tuturor furnicilor din colonie, cum e matca la albine, iar Cip e tatăl lor.

— Și puii voștri cum se numesc?

— O, sunt prea mulți, câteva zeci! Nu-i putem ține minte pe toți. Așa că i-am numerotat, se numesc Junior 1, Junior 2, Junior 3 și așa mai departe. Când cresc, o să își aleagă ei numele.

— Interesant! Dar tot nu mi-ai răspuns la întrebare: de ce vă agitați așa, ce se întâmplă?

— Acum am depus o nouă serie de ouă, în curând vor ieși puii, deci ne trebuie mai mult loc. Așa că ne mărim colonia, o să construim un nou tunel.

— Bine, succes!

Într-adevăr, se părea că furnicile se puseseră serios pe treabă. Erau foarte organizate. Fiecare avea rolul său bine definit. Unele furnici lucrau ca paznici, altele căutau mâncare pentru a hrăni întreaga familie, iar restul se ocupau de construirea și întreținerea tunelurilor.

Și totul a mers bine până într-o dimineață.

Colonia, pe care Cip o numise cu mândrie Furnilandia, era în cel mai mare ghiveci de pe balcon, cel cu planta de aloe. În acea zi, Oana și Răducu erau acasă doar cu bunicii. Copiii au decis le facă o surpriză părinților și să ude ei florile. Răducu a luat stropitoarea și a început să toarne apă în ghiveci.

— Hei, nu așa multă, l-a atenționat Oana pe fratele ei mai mic, plantele n-au nevoie de atâta apă!

Însă era prea târziu. Tot ghiveciul era inundat. Apa a ajuns rapid în colonia Furnilandia și a început să inunde tunelurile furnicilor. Toți Juniorii s-au repezit spre ieșiri.

— Ouăle, trebuie să le salvăm! a strigat Tina disperată.

— Stați! Nu pleacă nimeni! le-a ordonat Cip puilor.

Apa pătrundea cu repeziciune prin tuneluri. Toate furnicile erau în pericol de a se îneca. Dar Cip și Tina știau că doar lucrând împreună și organizându-se pot reuși. Trebuiau să își păstreze calmul. Cip și Tina s-au sfătuit în șoaptă, rapid.

— Puii mai mari, De la Junior 1 până la Junior 20, ieșiți afară și căutați bucățele de frunze uscate și bețișoare și aduceți-le aici! a ordonat Tina. O să facem din ele mici bărci pentru a transporta ouăle și puii mici.

— Între timp, noi, împreună cu ceilalți Juniori, o să încercăm să aducem ouăle mai aproape de ieșirea din galerie. a adăugat Cip.

Toate furnicile au executat ordinele. Fiind atât de disciplinate, au reușit să evacueze galeriile la timp.  Toate furnicile și ouăle au fost salvate cu micile plute construite din resturi de frunze și tulpinițe uscate. S-au așezat liniștite pe podeaua balconului, așteptând ca apa să se evapore.

— Bine că am scăpat! a răsuflat ușurată Tina, după ce a numărat furnicile și ouăle și s-a asigurat că nu lipsea nimeni din familie. Sper că Oana și Răducu au învățat că florile nu trebuie înecate în prea multă apă.

— Dar toată casa noastră e distrusă, mami! a oftat Junior 5.

— Stai liniștit, o să rezolvăm problema. În câteva zile, Furnilandia o să fie mai mare și mai frumoasă ca înainte. Putem face orice dacă lucrăm împreună, ca o familie adevărată.