Șarpele magic

— Ați auzit ultimele noutăți? Pe Balconul Verde e ascuns un șarpe! a ciripit cu mândrie vrăbioiul Nono.

— Un șarpe? O, nu! a strigat Pufi, puiul de pisică.

— Stai liniștit, nu te speria! Nu-i un șarpe care să mănânce pisici, sau orice alt animal, a râs Nono. E un șarpe bun! Un șarpe magic, care îndeplinește dorințe, îl ajută pe cel care îl stăpânește!

— Prostii, a bombănit păianjenul Ping, morocănos. Parcă nu te știm, Nono! Mereu vorbești vrute și nevrute!

— Ba nu, mi-a spus o buburuză, care a zburat pe aici. E adevărat! Buburuzele îl cunosc. Are un corp lung, roșu ca focul!

Toți au izbucnit în râs. Aproape toți, de fapt. Pentru că Tina, furnicuța, a murmurat:

— Stați așa, parcă îmi amintesc că unul dintre puii mei mi-a spus ceva despre o ființă ciudată, roșie, care doarme pe balcon. Bineînțeles că nu l-am crezut atunci, am zis că inventează.

— Și nu îl putem întreba unde l-a văzut? s-a umflat în pene Nono, bucuros că povestea lui se adeverea.

— Din păcate nu, a răspuns Tina. Puii din generația lor au crescut și au plecat din balcon, să își facă propria lor colonie.

Fluturele Edu și albinuța Api au plecat în recunoaștere, zburând prin balcon, pe deasupra tuturor ghivecelor.

— Nu se vede nimic roșu aici, în afară de mușcate! Nu e nici un șarpe!

— Poate îl găsim noi, au propus furnicile.

De câte ori era vorba de căutări, ele erau cele mai potrivite, fiind atât de mici și rapide. Așa că Cip a trimis toți Juniorii să exploreze balconul.

— Știm măcar cum arată? a întrebat Pufi.

— Din ce am auzit, e destul de mic, subțire și roșu.

Însă nu au reușit să găsească nimic care să semene cu un șarpe, deși furnicuțele se strecuraseră prin toate colțurile și pe sub toate mobilele.

— Gata! Nu e nicăieri, a oftat Tina. Am căutat peste tot, doar în cutia aia n-am putut intra.

Toți au privit spre cutia de carton de lângă fotoliu. Oare se putea ascunde ceva înăuntrul ei?

— Cred că aș reuși eu s-o deschid, a spus Pufi.

Cutia era răsturnată cu gura în jos, dar, ajutându-se de lăbuțe, puiul de pisică a reușit să o întoarcă. După câteva încercări, a deschis-o.

Înăuntru îi aștepta o surpriză.

Toate animalele din balcon au scos un strigat de spaimă. Nu fusese minciună, șarpele chiar exista, era în cutie. Îl puteau vedea cu toții.

Era exact așa cum îl descrisese Nono. Cu un corp subțire și roșu. Stătea liniștit în cutie. Cu toate astea, nu se putea ști dacă era periculos sau nu. Pufi s-a dat doi pași înapoi, cu coada înfoiată.

— Ce faceți? Nu mergeți la el? s-a răstit păianjenul cel morocănos. Nu vă fie frică! Nu vedeți că doarme?

— De ce nu te duci tu, dacă ești așa curajos?

— Eu… ăăă… eu sunt ocupat, mi s-a rupt un fir din pânză! Mergeți voi! N-ați auzit că ne îndeplinește dorințele?

— Chiar așa o fi? s-a mirat Pufi.

— Da, sunt sigur de asta, a ciripit Nono, care însă prefera să păstreze o distanță sigură.

— Păi, atunci aș încerca eu. Dorința mea e să trăiesc pe un munte de bobițe, să pot mânca oricâte, oricând!

Până la urmă, Pufi și-a făcut curaj. Prea mare era pofta. S-a apropiat tiptil și a atins corpul șarpelui cu lăbuța. Acesta s-a mișcat, și puiul de pisică a fugit și s-a ascuns sub fotoliu.

Afară era înnorat de ceva vreme, dar chiar în acel moment s-a pornit un vânt puternic.

— Vai, ați supărat șarpele! a strigat Ping.

Toți erau înspăimântați. Nono a vrut să zboare cât mai departe, însă apoi și-a dat seama că n-ar fi trebuit să-și abandoneze prietenii, mai ales că el îi stârnise să pornească toată aventura. A rămas pe balustradă, să îi poată ajuta la nevoie.

Toate celelalte animăluțe așteptau, la fel de înspăimântate. Vântul era atât de puternic încât a început să târască pe podeaua balconului cutia în care locuia șarpele. Frunzele plantelor din ghivece foșneau puternic.

Răducu și Oana au intrat pe balcon.

— Vai, ce vijelie! a strigat Oana.

— Ia uite, tulpina busuiocului s-a îndoit din cauza vântului, o să se rupă! a observat Răducu. Ce putem face să-l salvăm?

— Nu știu… aaa, am o idee! Văd că în cutie e un șiret vechi! Legăm cu el de balustradă tulpina plantei! Hai, ajută-mă!

Cei doi copii au reușit să fixeze tulpina busuiocului așa încât acesta să nu se rupă. După plecarea tor de pe balcon, toți au răsuflat ușurați.

— Deci era un șiret, nu un șarpe! a râs Api.

— Ei, de unde era să știu, s-a încruntat Nono. Dar am avut totuși dreptate, știam eu că există pe balcon ceva subțire și roșu.

— Dar nu e magic! E doar șiretul de la un pantof! Deci nu e de niciun folos! a oftat Ping.

— Ba nu, a răspuns furnicuța Tina. Deși nu e magic, ați văzut ce a făcut. Cu ajutorul lui, a fost salvat busuiocul.

— Da, a adăugat Pufi. Azi am învățat ceva. Chiar și cele mai banale obiecte pot fi utile!